Echipă mobilă solicitată la o firmă din Botoșani pentru vaccinarea a zeci de angajați

Foto: Rise Project

Echipa mobilă a fost solicitată de o firmă din Botoșani pentru vaccinarea a zeci de angajați. Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, Monica Adăscăliței, susține că luni echipa mobilă s-a deplasat la fabrica de confecții Formens, unde au fost vaccinați un număr de 69 de angajați.

În luna mai a acestui an, nu mai puțin de 400 de angajați de la fabrica de confecții Formens din Botoșani și-au dat acordul pentru a se imuniza împotriva COVID 19. Formens a fost primul agent economic din județ care a solicitat ajutorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani pentru a-şi vaccina angajaţii la locul de muncă.

„De asemenea, avem echipe mobile care în această săptămână vor fi la Centrul Sfântul Mina, Centrul de Dializă Avitum, la Centrul de reabilitare a persoanelor adulte cu dizabilități și în alte centre din DGASPC”, a precizat directorul DSP.

Directorul DSP Botoșani, Monica Adăscăliței: Ieri am avut o zi neagră din punct de vedere al deceselor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *