A forţat intrarea în România pentru un loc de muncă, dar poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi l-au depistat și reținut. Este pățania unui cetățean ucrainean care a încercat să intre ilegal în România, cu intenţia de a găsi un loc de muncă în ţara noastră.
În data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 03.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o persoană care încerca să treacă frontiera de stat din Ucraina spre România, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.
„Colegii noştri s-au deplasat în zonă şi au reținut persoana în cauză. În urma verificărilor efectuate și cercetării la fața locului, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul are cetățenie ucraineană, este în vârstă de 21 de ani și a încercat să intre ilegal în România cu intenţia să găsească un loc de muncă. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. În cauză, se efectuează cercetări în comun cu autorităţile de frontieră ucrainene sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie încheiat între Uniunea Europeană şi Ucraina, cetăţeanul a fost preluat de autorităţile statului vecin”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră, Minodora Răcnea.
Furt de fițe la Botoșani! O tânără prinsă în timp ce încerca să fure fructe de mare