FOTO & VIDEO! Cetățeni revoltați de cum arată două străzi din municipiul Botoșani: Ne rupem mașinile în două! Ce răspuns a dat primarul Cosmin Andrei

Botoșănenii care locuiesc pe străzile Izvoarelor și Barbu Lăzăreanu din municipiul Botoșani sunt revoltați că de ani de zile primesc promisiuni privind modernizarea celor două străzi, însă până acum nimic concret. Ei spun că plătesc taxe de municipiu, dar locuiesc ca în Evul Mediu, cu străzi pline de noroaie şi gropi, neasfaltate şi inundabile.

Ștefan Ciobanu locuiește în zonă și spune că a apelat la autorități în repetate rânduri, în speranța că vor fi ajutați și vor beneficia și ei de condiții civilizate, însă de fiecare dată a fost tratat cu dispreț.

Sunt din Botoșani, locuiesc și plătesc taxe de oraș, dar beneficiez de condiții de Evul Mediu, din păcate. Am tot apelat la autorități, în speranța că vom fi ajutați, dar de fiecare dată am fost tratați cu dispreț, batjocură și nepăsare. La primărie a fost și tatăl meu în audiențe, dar ca de fiecare dată doar promisiuni deșarte și minciuni”, a declarat Ștefan Ciobanu.

Botoșăneanul spune că recent s-a pus piatră pe cele două străzi, însă în bătaie de joc și acuză faptul că posesorii de autoturisme își distrug mașinile

Vrem reabilitarea drumului în limita bunului simț, pentru că ne rupem mașinile în două! Au trimis oameni cu utilaje și timp de două săptămâni au lucrat în bătaie de joc. Au împrăștiat niște piatră, iar la final drumul arată la fel. Nu mai știm ce să facem”, a mai spus botoșăneanul.

Primarul municipiul Botoșani, Cosmin Andrei, spune că cele două străzi vor fi reabilitate cu fonduri europene, însă locatarii din zonă vor trebui să aibă răbdare.

”Avem în Botoșani 60 km de străzi nereabilitate. Sunt la stadiul de pâmânt sau de piatră. Am promis botoșănenilor că voi asfalta mare parte din aceste străzi. Avem un proiect în lucru și pentru reabilitarea străzilor Zimbrului, Izvoarelor și Vâlcelelor, străzi care vor fi asfaltate cu bani europeni, dar acest proiect durează pentru că trebuie să respectăm termenele legale. Până atunci vom încerca să asigurăm viabilitatea arterelor de acces cu material pietros sau cu asfalt frezat. În perioada următoare din șantierile unde lucrăm vom aduce asfalt frezat pe Vâlcelei, Barbu Lăzăreanu și Zimbrului pentru a asigura condiții mai bune, dar fac un apel la cetățeni să aibă un pic de răbdare. Cel mai important aspect e că strada Zimbrului, Vâlcelei și Izvoarelor vor fi asfaltate și reabilitate la standarde actuale cu fonduri europene. Organizăm în cel mai scurt timp licitația pentru proiect tehnic și asfaltare”, a precizat primarul municipiului Botoșani.

 

One thought on “FOTO & VIDEO! Cetățeni revoltați de cum arată două străzi din municipiul Botoșani: Ne rupem mașinile în două! Ce răspuns a dat primarul Cosmin Andrei

  1. De acelasi tratament se bucura si cetatenii de pe str. Piriului , str. Busuiocului si a altor strazi din periferie iar rezolvarea este aceeasi (o basculanta de piatra tasata 2 zile cu un buldo- cheltuiala inutila din banii contribuabililor) si….platim impozite de oras

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *