Bugetul Consiliului Județean Botoșani nu a fost nicio clipă prejudiciat de activitatea mea de președinte al acestei instituții!
În schimb, pot să afirm cu tărie că mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Botoșani a fost unul activ, spre deosebire de predecesorul și succesorul meu la această funcție, reușind să implementez alături de echipa cu care am lucrat în acea perioadă în cadrul instituției, numeroase proiecte pentru dezvoltarea județului nostru.
Recunosc că sunt un om, care a făcut destule greșeli la viața lui, precum mulți alții, dar parcă nimeni nu a fost atât de aspru judecat ca și mine în spațiul public. De asemenea, recunosc că nu sunt un om cu școli înalte și de prestigiu, dar mereu am muncit, chiar de la munca de jos, ca un om simplu de la țară, până la munca de birou, de gospodar al județului, unde am încercat să-mi depășesc condiția și totodată să evoluez, pentru a nu-i dezamăgi pe care care au crezut în mine.
În urma unor afirmații denigratoare la persoana mea, a lui Florin Țurcanu, aș dori să fac unele precizări și să clarific acest subiect privind activitatea mea de președinte al Consiliului Județean Botoșani. Am ales să punctez unele aspecte, în condițiile în care multe acțiuni din timpul mandatului meu, au avut un impact pozitiv asupra multor botoșăneni, reacții primite si acum când merg în teritoriu de când sunt vicepreședinte ALDE Botoșani.
Dragi botoșăneni, fac un apel public la dumneavoastră, prin care vă rog să analizați perioada în care am fost președinte al CJ, prin prisma faptelor și a lucrurilor care au fost realizate la nivelul județelui Botoșani și nu prin dezinformările care sunt făcute de cei rău intenționați, referitor la lucrurile pe care le-am realizat în perioada cât am fost la conducerea acestei instituții. Vă rog să nu treceți cu vederea aceste lucruri, pentru că observ că sunt persoane care aruncă în spațiul public vorbe fără fundament.
Unul dintre proiectele finalizate în timpul mandatului meu este modernizarea și dotarea cu aparatura necesară a Spitalului Județean Botoșani, în perioada 2012-2014, în valoare de 14 milioane euro, precum și reabilitarea și dotarea Secției de Obstetrică și Ginecologie Botoșani.
O atenție sporită am avut către drumurile județene care erau impracticabile, la acea vreme și pe care nu se putea circula din cauza gropilor din asfalt, amintind de Suharău-Oroftiana, Curtești-Cristești, Copălău-Dracșani, Călărași-Santa Mare, Coșula, Prăjeni, George Enescu-Cordăreni-Vorniceni, Nicșeni-Vorniceni, Dersca-Lozna precum și de drum strategic care a fost inițiat în anul 2014 de către echipa condusă de mine la acea vreme, în calitatea de președinte al Consiliului Județean Botoșani, dar care abia acum este în derulare din cauza nenumăratelor amânări și stagnări în etapele birocrației.
Reamintesc botoșănenilor că cea mai importantă investiție pentru județul Botoșani, în ceea ce privește infrastructura rutieră, respectiv drumul strategic se întinde pe o lungime de 105 km, traversând jumătate din județul Botoșani. Deși a fost un proiect de anvergură și pe care am pus mare importanță încă din starea sa incipientă, întârzierile și amânările din toți acești ani au fost făcute de succesorii mei de la conducerea Consiliului Județean Botoșani.
Tot în timpul mandatului meu de președinte al CJ s-au construit 25 de căsuțe pentru copii instituționalizați, pentru că așa am gândit noi, la nivelul conducerii CJ, că este mult mai bine pentru copii să stea într-o căsuță decât într-un centru, dar și mai multe cămine pentru bătrâni au fost reabilitate sau construite.
De asemenea, în acea perioadă s-a reabilitat Mănăstirea Coșula și s-a modernizat clădirea fostului spital de Dermatologie pentru găzduirea Serviciului de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Botoșani.
Proiecte au fost inițiate și pe zona culturală în timpul mandatului meu de președinte al CJ, iar cel mai important a fost depus pentru reabilitarea Muzeului Ștefan Luchian Ștefănești, care abia în primăvara acestui an a fost finalizat și redeschis publicului. Investiții semnificative au fost și privind igienizarea tuturor instituțiilor din subordinea CJ și dotarea acestora cu tot ceea ce era necesar pentru buna funcționare a instituțiilor.
Asigur pe toți cetățenii județului Botoșani că echipa cu care am fost la conducerea Consililului Județean Botoșani, și îi reamintesc pe vicepreședinții Gheorghe Sorescu, Doina Federovici, Paul Pavel, Cristian Achiței și aparatul de specialitate pe care l-am gasit în CJ și nu a fost înlocuit, toți și-au făcut datoria conform legii și nu au fost identificate abateri penale în activitatea CJ din acea perioadă.
Legat de afirmațiile făcute în mass-media locală, pot spune doar că sunt niște dezinformări dureroase!
Referitor la faptul că S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani a acumulat datorii colosale pe timpul mandatului meu este total greșit! În perioada mea de mandat, această societate a redus pierderile de la 80%, la 54%, prin faptul că a micșorat numărul de angajați de la 650 la 450, a crescut încasările lunare de la 14 miliarde lei vechi, la 47 miliarde lei vechi, iar in anii 2013 și 2014, la sfârșit de an a închis situația economică cu 2 milioane de euro profit, asta înseamnă o bună gestiunea pentru cetățeani. Cifrele din documentele operatorului de apă sunt dovadă că ceea ce vorbesc eu este perfect adevărat. Restul sunt invenții și dezinformări. Ii rog pe botoșăneni să facă o retrospectivă în timp și să vadă cum e și situația societății de apă în acest moment.
Legat de procesul câștigat de Aquaterm în instanță, din cauza unei erori a conducerii S.C. Nova Apaserv S.A., precizez că acest proiect s-a licitat în septembrie 2015, când Florin Țurcanu nu mai avea calitatea de președinte al CJ, acea calitatea era deținută atunci de Gheorghe Sorescu, așadar nu am nicio implicare în acea afirmație, potrivit căreia Aquaterm a câștigat un proces, de 75 de miliarde lei vechi din cauza erorii conducerii CJ, respectiv a lui Florin Țurcanu. Total neadevărat!
Referitor la faptul că CJ trebuie să plătească 20 de miliarde lei vechi penalități și 70 de miliarde lei vechi pentru facturile datorate unei firme de construcții care a reabilitat un drum judetean prin Directia Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani, informez opinia publică că acel proiect a fost gestionat de Directia de Drumuri, prin conducerea care era atunci, acel contract a fost verificat de Curtea de Conturi și au fost sesizate și organele în drept, care au spus prin decizii definitive si irevocabile că totul a fost conform legii și tot ceea ce scrie in documente se află și în realitate pe teren.
Consiliul Județean Botoșani trebuie să plătească 20 de miliarde lei vechi penalități pentru că nu au vrut să plătească la timp acea societate. Consider că atat timp cât toate instituțiile statului au făcut verificări și sunt decizii în care se spune foarte clar că totul s-a desfășurat în cadrul legal, cred că nu putem vorbi de pagubă și gestionare dezastruoasă.
Referitor la acțiunile organizate de 1 decembrie pot să spun că au fost organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani în colaborare cu Consiliul Județean Botoșani, atunci s-au făcut defilări cu torțe așa cum se fac în acea zi de sărbătoare națională în toată România, cu fanfare pe străzile botoșănene. Toată acțiunea a fost plătită de ISU, Consiliul Județean doar a repartizat acei bani către instituția organizatoare. Consider că totul a fost legal, dar dacă se consideră că nu a fost oportun, persoanele responsabile vor achita acele sume de bani.
Legat de societățile înființate de CJ, vorbim aici de Parc Industrial și Eco-Sal, sunt convins că acele societăți trebuiau să funcționeze pentru dezvoltarea județului Botoșani. Parc Industrial trebuia să funcționeze în orașul Bucecea, în acest sens CJ a alocat suma necesară Primăriei orașului Bucecea pentru achiziționarea terenului unde a fost fosta fabrică de zahăr, și unde urma să se implementeze cel mai important proiect al societății Parc Industrial.
Dacă acum, în anul 2021 se reia acea idee privind înființarea unui Parc Industrial, înseamnă că acel proiect din timpul mandatului meu de președinte nu a fost o idee greșită și trebuia continuată și în 2015, când nu am mai fost la conducerea CJ.
In multe societăți, nici în privat, nu faci profit din primii ani de zile. Acele societăți dacă nu erau închise și li se dădea front de lucru, mergeau pe profit și acopereau și cheltuielile din primii ani de activitate.
Eco-Sal era societatea care trebuia să administreze depozitul de deșeuri de la Stăuceni. Dar, nu s-a dorit acest lucru și am ajuns să dăm unei firme private acest sector de activitate. Păcat… pentru niște costuri destul de ridicate care se resimt în buzunarele cetățenilor.
Legat de revelioanele și toate acțiunile pe care le-am organizat pot să spun că toate s-au realizat prin proiecte de hotarare de CJ, promovate de departamentele de specialitate și avizate de vicepreședinții care erau la momentul respectiv, conform legii. Rog pe cei care care vor să dezinformeze cetățenii și încă au o problemă cu Florin Țurcanu, să iasă public și să spună lucrurilor pe nume.
Acolo unde a gresit Florin Țurcanu, recunoaste! Dar unde nu a gresit Florin Țurcanu, nu poate sa recunoască si nimeni nu-l poate acuza de aceste lucruri! Totuși, trăim în România și aici există prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Le mulțumesc tuturor botoșănenilor care m-au susținut în toate demersurile mele, atât politice, cât și administrativ și mă văd obligat să explic aceste lucruri din cauza unor afirmații nereale.
Vicepreședintele ALDE Botoșani, Florin Țurcanu
Sursa: comunicat ALDE