Adrian Streinu-Cercel, la fel ca Alexandru Rafila sau Nelu Tătaru, avertizează că valul 4 nu va fi ultimul al pandemiei de coronavirus. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei de sănătate publică din Senat, avertizează că pandemia de COVID-19 nu se încheie cu valul 4, ci vor urma cel puțin alte două valuri pe viitor.
„Nu este problema dacă vine sau nu al patrulea val, pentru că al patrulea val este în momentul de față în fața noastră. Faptul că la Terapie Intensivă au început să se adune pacienții, denotă clar acest lucru. Practic, pacienții care sunt în Terapie Intensivă reprezintă acel procent de 5% de cazuri severe și dacă facem calculul înapoi, o să vedeți câte cazuri sunt în realitate, în spatele acestui procent de 5%, deci a numărului de pacienți care sunt în Terapia Intensivă”, a declarat Adrian Streinu-Cercel
„Din păcate, noi funcționăm exact cu același personal pe care l-am avut și în urmă cu 8 luni, și în urmă cu 1 an, și în urmă cu 1 an și 8 luni. Practic, aici trebuia să facem o mică dezvoltare, în sensul să dăm posibilitatea unor specialități colterale , să își facă o dezvoltare pe Terapie Intensivă, în așa fel încât să putem face față următoarelor valuri, pentru că noi vorbim acum de valul 4, dar trebuie să fim cât se poate de conștienți că pandemia nu se termină cu valul 4 și urmează încă cel puțin încă două valuri de aici încolo, categoric, cu alte variante”, a adăugat medicul.
Adrian Streinu-Cercel a explicat că virusul, pe măsură ce se transmite în rândul persoanelor, capătă noi valențe și face noi mutații, generând noi valuri ale pandemiei.
„Atât timp cât lumea nu înţelege să se vaccineze în aşa fel încât să pună stop propagării acestui virus, virusul pe măsură ce trece de la o persoană la alta, el va căpăta noi valenţe şi va face noi mutaţii, iar alte noi mutaţii vor face apanajul altor valuri. Deci totul depinde de noi”, a conchis Adrian Streinu-Cercel.
Sursa: RomaniaTV