Un nou accident rutier a avut loc duminică după-amiază în municipiul Botoșani. Evenimentul s-a produs pe strada Sucevei, la intrarea în parcarea hipermarketului Carrefour. Un tânăr care circula pe strada Sucevei a lovit cu mașina sa un alt autoturism, al cărei șoferiță a semnalizat stânga pentru a intra în parcare.
Imediat după producerea accidentului, șoferul vinovat a stat la fața locului câteva zeci de secunde, după care a accelerat și a fugit fără urmă. La fața locului a fost găsit numărul mașinii sale, care a fost predat polițiștilor ajunși la fața locului.
În mașina lovită în partea laterală stânga se mai aflau și copiii șoferiței. Femeia și unul dintre copii au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.
Polițiștii încearcă să îl găsească pe șoferul fugar și să în tragă la răspundere.