Patru persoane, dintre care doi bărbați și două femei, s-au răsturnat cu mașina pe marginea unui drum de pe raza comunei Santa Mare. Accidentul s-a produs sâmbătă dimineață și s-a soldat cu rănirea a două persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, dar și două echipaje al Serviciului Județean de Ambulanță.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, doar femeile au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, bărbații refuzând ajutor medical.
„Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei și au curățat partea carosabilă astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță”, susțin reprezentanții ISU.
FOTO! Accident grav la Botoșani. Un tânăr a rămas încarcerat într-un BMW