Un tânăr din județul Botoșani a furat o mașină, a condus-o beat criță, apoi a abandonat autoturismul și s-a ascuns în curtea unei femei. El este cercetat de polițiști pentru conducere fără permis, sub influența băuturilor alcoolice, furt calificat și punerea în circulație a unui autoturism cu numere false.
Totul s-a petrecut pe 6 octombrie, când un bărbat de 48 de ani din Sulița a anunțat că cineva i-a furat mașina, un Mercedes Vito, care era parcată pe drumul comunal în fata locuinței sale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, Delia Nenișcu, în urma verificărilor făcute de polițiști, a fost depistat autoturismul în trafic, pe raza comunei Lunca, însă în momentul efectuării semnalului de oprire, conducătorul auto, un tânăr de 25 de ani, și-a continuat deplasarea, pe un drum de exploatare agricola și forestieră, fiind urmărit de polițiști până în comuna Trusesti, unde a abandonat autoturismul și s-a ascuns în curtea unei femei de 84 de ani.
Oamenii legii l-au prins și l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ilie Dănuț Pavel schimbase plăcuțele de înmatriculare cu unele false, de Germania, și, în plus, tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule anulat. El a fost reținut și ulterior arestat preventiv.
Iată soluția instanței: În temeiul art. 226 Cod procedură penală admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 4739/P/2021. În temeiul art. 202 alin. 1, 3, 4 lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 233 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului PAVEL ILIE-DĂNUŢ, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de „furt în scop de folosinţă”, prev. de art. 230 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal şi „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, prev. de art. 334 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal şi art. 41 alin. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 07.10.2021 şi până la data de 05.11.2021, inclusiv.
Noi angajări la o farmacie din Botoșani. Vezi cum poți aplica pentru un post!