Consilier local din Botoșani acuzat de conflict de interese. Inspectorii de integritate au descoperit ilegalitatea, însă alesul local a contestat decizia

Un consilier local din județul Botoșani, care a fost găsit în incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate, a contestat în instanță decizia inspectorilor de integritate. Este vorba de Gică Ciubotariu, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Dersca, care a deschis o acțiune împotriva ANI la Curtea de Apel Suceava. Magistrații de la Curtea de Apel au analizat, miercuri, contestația depusă de Ciubotariu, respingând acțiunea ca nefondată.

Solutia pe scurt: Respinge acţiunea, ca nefondată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Document: Hotarâre  78/2021  06.10.2021

Potrivit unui comunicat al ANI, Ciubotariu a fost găsit în conflict de interese după ce a exercitat simultan cu funcția de consilier Local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului, obținând în perioada iunie 2016 – ianuarie 2021, venituri în sumă de 142.366 Lei.

”Persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) și dispozițiile art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003”, se mai arată în comunicatul ANI.

Consilier local din Botoșani, în vizorul Agenției Naționale de Integritate. Motivul pentru care a fost găsit în incompatibilitate!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *