FOTO Șofer tras pe dreapta de polițiștii de frontieră botoșăneni. Oamenii legii au cerut sprijinul polițiștilor rutieri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi- Prut în cadrul unei acţiuni comune cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Botoşani au depistat în trafic un bărbat care a refuzat prelevarea de mostre biologice, deşi emana o puternică halenă alcoolică în timp ce se afla la volan, a declarat Radu Tatiana, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

În data de 1 octombrie, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut –  I.T.P.F. Iași, a oprit pentru legitimare şi control, pe raza localităţii de frontieră Cuzlău, judeţul Botoşani, un autoturism condus de un cetăţean român, în vârstă de 23 de ani.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Botoşani care l-a testat cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0,61mg/l alcool în aerul respirat, ulterior, şoferul a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”, a spus Tatiana radu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *