Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iaşi, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, au pus în executare, marți, 32 de percheziții domiciliare, în județul Botoșani, la persoane bănuite de contrabană cu țigarete, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2021, 28 de persoane ar fi introdus pe teritoriul național și, ulterior, ar fi distribuit țigarete de proveniență Republica Ucraina, Duty free și fără timbru de acciză, acționând într-un mod conspirat, împreună cu cetățeni ucraineni, între care există relaţii bine determinate şi de încredere, pentru a distribui o cantitate cât mai mare de ţigarete de contrabandă, în vederea încasării de importante beneficii materiale ilegale.
Pe parcursul cercetărilor, s-a reușit identificarea și indisponibilizarea a peste 41.000 de pachete de țigarete, care urmau a fi valorificate în mod ilegal în țară, acestea fiind introduse în România peste albia râului Prut, dar şi cu ajutorul unui aparat de zbor de mici dimensiuni, de tip dronă, peste fâșia de frontieră cu Republica Ucraina, survolând astfel neautorizat spațial aerian al României.
”În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 93.000 de lei, peste 96.000 de euro, 49 de telefoane mobile, 54 de cartele sim, două dispozitive de localizare GPS, două stații de emisie-recepție, o tabletă, cagule, o barcă pneumatică și diferite înscrisuri care prezintă interes în cauză. De asemenea, 25 de persoane au fost conduse la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere”, a precizat Nenișcu.
La activități, s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani–Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
astia chiar munceau! in guvern sunt spagi mai mari, consecinte mai grave si nu sunt implicate atatea forte de ordine ca sa puna talharii la zabrele. astea sunt praf in oki.. sau fum…