Un bărbat cu două mandate europene de arestare a fost capturat de polițiști în municipiul Botoșani. La data de 21 septembrie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit identificarea unui bărbat de 48 de ani, pe numele căruia erau emise, de către Tribunalul din Veneția, două mandate europene de arestare pentru comiterea infracțiunilor de evadare din arestul la domiciliu și exploatarea sexuală a minorilor și pornografie infantilă, exploatarea, sprijinirea și încurajarea prostituției, fiind condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare, informează Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Bărbatul a fost depistat în municipiul Botoșani, fiind reținut și escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii în Centrul de Reținere și Arestare al IPJ Suceava, mai arată sursa citată.