Polițiștii botoșăneni cer sprijinul populației pentru identificarea unui copil de 13 ani, care a fost dat dispărut de familie.
”Astăzi, 17 septembrie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 13 ani, din comuna Santa Mare a părăsit domiciliul astăzi dimineață pentru a se deplasa în municipiul Botoșani, iar până în acest moment nu a revenit la domiciliu”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
ANDREI EMANOIL CONSTANTIN are următoarele semnalmente: 1,50 m înălțime, ochi căprui, păr șaten cu o șuviță blondă. Vestimentația: Trening de culoare neagră, adidași de culoare neagra.
Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!, este apelul făcut de oamenii legii.