Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 26.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 270.000 de lei, a declarat Tatiana Radu, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Potrivit sursei citate, faţă de trei persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanţei, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În data de 7 septembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani împreună cu cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, ca urmare a schimbului de date cu autorităţile de frontieră din Ucraina, au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.
Astfel, pe timpul acţiunii, în jurul orelor 08.15, au fost observate prin pădure, pe direcţia localităţii de frontieră Baranca, judeţul Botoşani, trei persoane care transportau în spate colete voluminoase.
”La somaţiile legale prin voce a poliţiştilor de frontieră, aceştia au abandonat coletele şi au încercat să fugă. Colegii noştri au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, reuşindu-se reţinerea celor trei persoane. În urma executării activităţilor poliţieneşti, în imediata apropiere, poliţiştii de frontieră au descoperit 13 colete voluminoase, fiecare conţinând câte patru baxuri cu ţigări. La inventariere, a rezultat cantitatea de 520.000 de ţigarete (26.000 de pachete), în valoare totală de 270.000 de lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a precizat Tatiana Radu.
Faţă de cele trei persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României.