Clipe de coșmar pentru o familia unei bătrâne din comuna Viișoara, despre care se credea că a fost surprinsă într-o bucătărie de vară, ce ardea ca o torță. Din fericire, femeia, în vârstă de 90 de ani, a reușit să iasă la timp din clădirea în flăcări și s-a refugiat în casa aflată la câțiva metri de focar, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani,
”Vecinii povestesc că femeia obișnuia să usuce lemne verzi pe plita încinsă. Azi după-amiază, au văzut că din bucătăria de vară ieșea mai mult fum decât de obicei. S-au apropiat și au realizat ca întreaga clădire e cuprinsă de flăcări și au sunat după ajutor. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii voluntari din comuna Viișoara, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță”, a precizat Dorina Lupu.
În timp ce pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, echipajul medical i-a acordat femeii ajutor medical la fața locului. Ulterior, au transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de explozie, din interiorul casei fiind scoasă și o butelie.