Maestrul Ioan Cobâlă este condus pe ultimul drum, marți, de mai mulți artiști care au ținut să îi aducă un omagiu celui care a reprezentat un titan al folclorului românesc. Printre cei prezenți la Biserica „Cuvioasa Parascheva” de pe Unirii, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit, se numără Sofia Vicoveanca, Nicolae Botgros, Brândușa Covalciuc Ciobanu, Daniela Condurache, dar și mulți alții.
Nu au lipsit nici primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, și președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.
Maestrul dirijor al Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, Ioan Cobâlă, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Artistul se afla în comă de mai bine de o săptămână, după ce a suferit un stop cardio-respirator.
Ioan Cobâlă a fost dirijor și director al Orchestrei Rapsozii Botoșanilor până când s-a pensionat, respectiv în anul 2013. În 2016, artistul s-a reîntors pentru a fi dirijor și conducător artistic pentru aceeași orchestră. Printre artiștii care îi sunt pe cât se poate de recunoscători celebrului maestru dirijor pentru carierele lor se numără nume mari ale muzicii populare, precum Laura Lavric, Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache, dar și Brîndușa Covalciuc Ciobanu, Sorin Filip sau Dan Doboș.