1500 de tone de fier vechi provenite din demolarea CET-ului, vândute prin bursă

modern calorPrima etapă a lucrărilor de modernizare a CET-ului va demara în perioada imediat următoare, potrivit unui comunicat al societăţii Modern Calor. Firmele asociate participante la licitația pentru demolarea construcțiilor ce vor fi scoase din viitoarea centrală termică a municipiului, au anunțat că vor avea nevoie de 70 de noi angajați pentru derularea operațiunilor.

La lansarea proiectului din fonduri europene am anunţat că vom crea 140 de noi locuri de muncă. Ne bucurăm să aflăm că, odată cu primele lucrări, se vor face deja 70 de angajări.”, a declarat Ion Diaconu, directorul general al op eratorului de termoficare.

Valoarea pusă la dispoziţie prin proiect pentru etapa demolărilor este de 1,2 milioane de euro iar firmele asociate ce urmează să semneze contractul în acest sens sunt Aquaterm, Victor Construct şi Nord Proiect. Lucrările vor începe imediat după Sărbătorile de Paşte şi, conform programărilor, vor dura 4 luni. Concret, vor fi dezafectate patru cazane de apă fierbinte şi abur industrial ce au fost puse în funcţiune în anii ’80 și scoase din uz în 2000. În locul acestora, în etapele următoare ale proiectului, vor fi instalate două cazane de apă fierbinte și alte două instalații de cogenerare ultramoderne ce vor permite atât producerea energiei termice cât și a celei electrice, cu randamente foarte ridicate. Având dotări de nivel european, noul CET va avea o ofertă mai bună pe piața energetică, permițând populației să plătească un preț cu mult mai mic pentru căldură și apă caldă.

În plus, demolările vor permite dezafectarea și valorificarea prin vânzarea pe bursă a peste 1500 de tone de fier vechi. Sumele de bani astfel obținute vor fi folosite în funcție de deciziile Consiliului Local Botoșani. Conducerea Modern Calor va propune utilizarea banilor pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de investiții în sistemul centralizat de termoficare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *