Un specialist român renumit a lansat un avertisment dur, înainte ca anul școlar 2021-2022 să înceapă. Potrivit declarațiilor acestuia, școlile din România vor fi închise imediat după debutul noului an, iar elevii vor fi trimiși acasă. Cercetătorul român Octavian Jurma rupe tăcerea cu puțin înainte ca școala să înceapă la data de 13 septembrie. Din datele publicate, marți, 31 august, în mediul online de către specialist, reiese faptul că multe unități de învățământ se vor închide în două săptămâni după începerea noului an școlar.
Anunțul făcut de Jurma le dă fiori părinților, care nu știu ce să mai creadă. Pe de o parte, autoritățile au ridicat pragul de incidență la care se ia această decizie de la 3 la 6 cazuri la mia de locuitori. Pe de altă parte, cercetătorul român vine și spune că elevii nu sunt în siguranță în bănci, din cauza răspândirii variantei Delta a coronavirusului.
Medicul estimează că, în contextul răspândirii acestei noi variante de COVID-19, multe unități de învățământ se vor închide în 10 zile după începerea noului an școlar.
Medicul român reamintește că Delta este de două ori mai infecțioasă și mai periculoasă decât varianta Alpha. Astfel, Octavian Jurma critică decizia autorităților de a ridica pragul de infectare de la care se decide închiderea școlilor în România. Pentru a arăta că nu glumește cu avertismentul său, celebrul medic prezintă o prognoză actualizată a incidenței în fiecare județ, actualizată la începutul săptămânii.
„Este o prognoza [foarte] optimista, dar chiar si asa observam cum basculeaza imaginea spre rosu in a doua jumatate a lunii septembrie chiar si fara a lua in calcul deschiderea scolilor. Daca adaugam si impactul scolilor, sunt judete importante care vor depasi 6 la mie si vor fi nevoite sa inchida scolile, la 2 saptamani dupa deschiderea lor. Nu e de altfel nici o supriza ca pandemia ne prinde cand incercam sa blufam cu santatea oamenilor pe masa. Problema cea mai mare cu valul 4 este ca nu pare sa dezvolte o perioada de platou ca valul 2. Asta face ca incidenta la 14 zile sa fie puternic inselatoare. E ca si cum ai fi fost saptamana trecuta in frigider si saptamana asta in cuptor, dar cei care masoara temperatura medie din afara camerei te asigura ca in medie esti la temperatura ideala”, susține Octavian Jurma.
Sursa: playtech.ro