Patroana unui local conducea beată și a băgat trei oameni în spital

Șoferița care a spulberat cu un VW Touareg o mașină cu 3 oameni în ea era beată mangă. Avea o alcolemie de 1,15 în aerul expirat, adică băuse fără măsură. Marea patroană a unui local din Piatra-Neamț era inconștienta de abia mai răsufla. A fost nevoie de mai mult de cinci încercări de testare cu alcooltestul, deoarece nu era în stare să sufle în aparat.

Inconștiența acestei femei va fi ”răsplătită” penal de un judecător. Noi asupra altui aspect vrem să atragem atenția. Asupra anturajului acestor oameni care se urcă băuți bine la volan.

Cam cât de nepăsător să fii să lași omul cu care ai băut cot la cot să se urce în mașină și să plece? Cam ce anturaje au acești oameni pe care nu-i oprește nimeni să se urce morți de beți la volan? Se pot numi prieteni cei care nu te opresc atunci când te văd că ești beat și vrei să pleci cu mașina?

Din dinamica producerii accidentului, dacă șoferița de pe Touareg nu ar fi fost beată, vinovații erau cei cu cealaltă mașină care au ieșit de pe o stradă adiacentă, ea circulând pe un drum prioritar dar din ce spun martorii și va reieși probabil și din expertiza accidentului, șoferița beată nu a reușit să frâneze sau să reducă viteza nici măcar după impact, mașina oprindu-se în niște cauciucuri de pe marginea drumului.

Sursa: ziarpiatraneamt.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *