Caz revoltător în județul Botoșani, unde o profesoară care supraveghea miercuri examenul de Bacalaureat a fost scoasă din sală pentru tentativă de fraudă. Cadrul didactic, care supraveghea la Centrul de examen de la Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” din Botoșani, a fost surprinsă de celălalt profesor supraveghetor în timp ce fotografia subiectul de la biologie pentru a ajuta cu rezolvarea un candidat.
Comisia Centrului de examen de la Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” a sesizat Comisia Județeană, care s-a deplasat la fața locului și a eliminat-o din examen. Profesoara și-a recunoscut fapta.
”Comisia Centrului de examen de la Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” a sesizat Comisia Județeană cu privire la faptul că un profesor asistent ar fi fotografiat subiectul primit la biologie. S-a deplasat Comisia Județeană la Centrul de examen respectiv și s-a constatat că doamna a încercat, după declarațiile făcute de aceasta, să ajute un candidat. A trimis subiectul în altă parte pentru rezolvare, însă și-a dat seama că Comisia de examen știe și nu a apucat să transmită rezolvarea în altă parte. A rămas la stadiul de tentativă. Comisia Județeană a exclus-o pe loc din examen pe respectiva doamna.”, a declarat Paul Octav, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Potrivit sursei citate, Comisia Județeană de organizare a examenului de Bacalureat va declanșa o cercetare disciplinară. Profesoara, care activează la o școală din județ, va primi cele mai probabil pe lângă o sancțiune disciplinară și interdicția de a mai participa în următorii cinci ani în comisiile de examen.
”Vom face o cercetare disciplinară și se va da sancțiune. E greu să anticipez sancțiunea . Este pentru prima dată când ne confruntăm cu așa ceva. Cred că între unu și cinci ani, pe lângă alte sancțiuni cum ar fi mustrare sau observație scrisă ce va decide comisia, nu va mai participa la examenul de Bacalaureat”, a mai spus adjunctul IȘJ.