Consilierii USR, împreună cu Maricel Maxim (PNL) și Liviu Toma (ProRomânia), au inițiat un proiect de hotărâre pentru organizarea unei noi sesiuni de acordare finanțări nerambursabile pe domeniile sport, cultură și social din bugetul municipiului Botoșani.
După finalizarea primei sesiuni de finanțare, a rămas nedistribuită suma de 249.588 lei, din totalul de 550.000 lei alocați inițial finanțărilor nerambursabile. Pentru a încuraja implicarea societății civile în viața comunității, consilierii locali vor dezbate în ședința extraordinară de luni, 9 august, organizarea unei noi sesiuni de acordare a finanțărilor.
Propunerea vizează redistribuirea sumei rămase, după cum urmează: 50.000 lei proiectelor din sfera socială, 100.000 lei proiectelor din domeniul cultural și 99.588 lei proiectelor destinate sportului.
În prima sesiune, un număr de 5 proiecte au fost respinse pentru că nu aveau dosarele complete, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care nu s-a reușit alocarea întregii sume.
Apel către societatea civilă
„Am văzut idei foarte bune venite din partea societății civile și le mulțumim pentru implicare. Din păcate, o parte dintre proiecte au fost respinse din cauza unor greșeli făcute la întocmirea dosarelor. Ar fi o pierdere pentru municipiul Botoșani să nu reușim alocarea întregii sume bugetate către finanțarea unor astfel de inițiative. Vreau să cred că toți colegii consilieri vor susține acest demers și că împreună vom da o nouă șansă celor ce vor să se implice pentru binele comunității, prin adoptarea hotărârii propuse.Facem un apel către societatea civilă să profite de a doua sesiune de finanțare” a declarat consilierul local USR Raluca Curelariu.
USR va asigura consultanță celor ce vor dori să aplice în a doua sesiune
„După ce am analizat cele întâmplate, am ajuns la concluzia că pe lângă bugetarea sumelor, este nevoie să susținem societatea civilă un pic mai mult. Ei înțeleg foarte bine nevoile orașului și trebuie să îi ajutăm să devină mai buni și să nu mai ajungem în situația în care respingem proiecte foarte bune pentru că încă nu stăpânesc chichițele admnistrative. Astfel,am luat decizia ca USR să asigure,prin voluntari cu experiență, consultanță gratuită tuturor celor ce vor dori să depună proiecte în a doua sesiune.E un proiect pilot pentru noi și sper să avem ocazia să îl replicăm în fiecare an”, a declarat Marcel Gheorghiță, președintele filialei municipale USR Botoșani.