O nouă ediție a Festivalului Fanfarelor, la Botoșani. Unde va avea loc evenimentul!

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează Festivalul Fanfarelor. Manifestarea culturală se află la cea de a XV-a ediţie şi se va desfăşura în Parcul „Mihai Eminescu” din Municipiul Botoşani, duminică 8 august 2021, ora 12:00.

În acest an, spectacolul-concurs al fanfarelor  nu va mai fi precedat de parada fanfarelor, aşa cum eram obişnuiţi în desfăşurarea evenimentului din ediţiile anterioare.  Vor evolua pe scenă un număr de treisprezece fanfare din judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Vâlcea.

Repertoriul va include hore, sârbe, bătute, cântece patriotice, marșuri militare, valsuri, polci, mazurci şi fantezii.

Vor fi pe scenă în concurs, fanfarele: „Rotaria Junior” – Palatul Copiilor „Constantin Didilescu” –  Municipiul  Vaslui, „Stemnicul din Fâstâci” – satul Fâstâci, comuna Cozmeşti – Vaslui, „Moștenitorii” – Mileanca – Botoşani, „Tudoreanca” – Tudora – Botoşani, „Gabriel Chaborschi” – Palatul Copiilor, Municipiul Râmnicu Vâlcea, „Lăutarii Valea Mare” – satul Valea Mare, comuna Ivăneşti –  Vaslui, fanfara de copii „Corni” – Corni – Botoşani, Fanfara din Vorona – Vorona – Botoşani, „Trubadurii Pașcani” – oraşul Paşcani – Iaşi, „Dor de plaiuri Corlățene” –  Corlăteni – Botoşani, „Hudeșteanca” – Hudeşti – Botoşani, „Florile Bucovinei Junior” – Cândeşti –  Botoşani, „Izvorașul Liteni” – Liteni – Suceava.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *