Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Constantin Gane, un conducător, auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. Un echipaj care s-a deplasat la fața locului a stabilit că un bărbat de 40 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Constantin Gane, a fost blocat în trafic de un alt conducător auto, care a bănuit că se află sub influența băuturilor alcoolice.
”În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.