Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o alertă Cod Galben pentru mai multe județe din țară, inclusiv Botoșani.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 04 august, ora 12:00 – 05 august, ora 06:00, în Moldova, în cea mai mare parte a Munteniei și local la munte și în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…45 l/mp.
„Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului”, anunță ANM.