„Înveți mult, încerci să fii din ce în ce mai bun în fiecare an. Eu am dat a cincea oară acum. Este a doua oară când am prima notă pe județ. Înseamnă că ești dezamăgit, deși ai notă mare, tot nu ai speranță că vei găsi un loc care să fie al tău. E ciudat că ești definitiv pe un post pe care nu-l ai încă. În fiecare vară tremuri, căci te gândești că totul depinde de nota pe care o iei la examen. Uite așa te trezești în toamnă și o iei de la capăt. Urmărești cum trec lunile: în septembrie spui că ești ușurat, pentru că până în iunie știi unde ești și ai locul cât de cât bun, aproape de casă. Cu cât se apropie sfârșitul anului școlar iarăși începi să tremuri și te întrebi: la anul unde voi fi?”, a spus Oana Zamfirescu.
În anul școlar 2020-2021, a predat la trei școli: Școala Gimnazială Nr. 10 din Botoșani, Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani și Liceul cu Program Sportiv din Botoșani, potrivit edupedu.ro.
„La Liceul cu Program Sportiv am avut doar 3 ore, fiindcă din norma de la primele două școli îmi ieșeau 17 ore și aveam nevoie să îmi completez norma. În ședința publică am luat cele 3 ore care erau scoase de la acest liceu. Este dificil. Eu mă consider norocoasă, pentru că cele trei școli sunt apropiate una de cealaltă. Chiar dacă aveam orele legate, eu în pauza de 10 minute alergam și ajungeam la timp la oră.”
Este greu pentru profesorii care predau la mai multe școli care sunt la distanță, după cum a precizat Oana pentru sursa citată: „Dacă ești profesor în mai multe școli și sunt departe una de cealaltă, atunci este dificil cu programul. Uneori elevii au program de dimineață, alții au după-amiază, nu te poți deplasa în timp util. Este într-adevăr o problemă dacă școlile nu sunt apropiate.”
De fiecare dată, Oana Zamfirescu a primit posturi rezervate și a fost nevoită să o ia de la capăt: „Am nimerit doar rezervate. Mă tot înscriu în speranța că poate o să se scoată ceva și poate o să ajung și eu să devin titular. Anul acesta m-am înscris, pentru că eu aveam 17 ore care erau orele a două doamne director. Doamnele și-au terminat mandatul și anul acesta nu am mai putut să merg cu continuitate măcar cu 8 sau 9 ore. Și atunci am luat-o de la zero”.