Un tânăr aflat de la vârsta de 7 ani într-o casă de tip familial din Cugir, județul Alba, a reușit să intre la două facultăți de medicină, au anunțat reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Alba (DGASPC). Angajații casei l-au susținut în permanență și chiar l-au însoțit în ultimii doi ani, la Sibiu, pentru meditații la biologie, scrie stiridecluj.ro.
Tânăr de la casa de copii, admis la două facultăți de medicină
Băiatul este absolvent al Colegiului Național „David Prodan” din Cugir, profilul biologie-chimie, cu media celor 4 ani de studiu peste 9.00 și media la examenul de Bacalaureat peste 8.50.
Reprezentanții instituției spun despre acesta că este un elev conștiincios, perseverent, cu rezultate bune și foarte bune la învățătură pe parcursul celor 12 ani de școală.
„Datorită consecvenței și dorinței de a învăța, de a cunoaște și cu sprijinul sponsorilor și a personalului din unitatea rezidențială, care în ultimii 2 ani l-au însoțit la Sibiu pentru meditații la biologie, a aplicat și a reușit să intre la două facultăți, respectiv Facultatea de Medicină din Sibiu și la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, opțiunea finală rămânând facultatea din Sibiu, unde a avut media peste 9.30. Îi dorim succes în aceasta nouă etapă a vieții, cea de student, și îl asigurăm că îl vom sprijini în continuare pentru a-și îndeplini visul”, au transmis reprezentanții instituției.
Un procent mic de copii din plasament ajung la facultate
Performanța tânărului din Cugir este notabilă, în condițiile în care, potrivit unui raport al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, tinerii pleacă din sistemul de protecție cu o educație relativ modestă.
Doar 24% dintre ei reușesc să urmeze cel mult 8 clase și un procent foarte mic ajunge la facultate și o finalizează – aproximativ 3,9%