Biserica din lemn din satul Schit Orăşeni, cu hramul ,,Schimbarea la Faţă a Domnului”, a fost construită în anul 1760, fiind ctitoria boierului Iordache Esecescu şi a mamei acestuia pe nume Safta. Biserica a fost construită în timpul domniei lui Grigore Ghica Voievod, fiind lucrată din bârne de stejar pe temelie de piatră necioplită şi acoperită cu draniţă sau şindrilă, pe locul unei biserici mai vechi, ridicată în anul 1614, odată cu venirea aici a unor pustnici ruşi.
Satul Schit Orăşeni se află pe teritoriul comunei Cristeşti, în judeţul Botoşani, în vecinătatea comunelor Vorona şi Curteşti, fiind aşezat pe malul stâng al pârâului Miletin, într-o zonă împădurită, pe partea stângă a şoselei care porneşte din Botoşani spre Vorona-Liteni-Fălticeni.
Zona face parte din extremitatea de nord-est a ţării, iar relieful îmbracă forma de deal şi câmpie, având caracter uscat şi fiind uşor supus eroziunii apelor curgătoare, dealurile fiind prelungite în culmi largi spre răsărit. Liniştea deplină, aerul tare al pădurii din apropiere, potenţate de felul în care natura s-a „jucat” cu formele de relief, totul te duce cu gândul la lumea neîntinată a secolelor trecute.
Viaţă curată şi lăcaş de oblojit rănile sufletului – acestea par să fie coordonatele eterne în Schit Orăşeni.
Un tărâm pe care istoria spiritualităţii botoşănene s-a început a scrie demult şi încă se mai scrie.
Despre viaţa pustnicească anterioară anului 1760 din Schit Orăşeni, există mărturia celui care a sihăstrit aici pe la anul 1710, Sfântul Cuvios Sila de la Sihăstria Putnei, care era atunci pe la vîrsta de 12 ani sub ascultarea stareţului său, ieroschimonahul Ghedeon. Sfântul Sila scria în „Istoricul” său, păstrat în manuscris la Sihăstria Putnei că „am rămas fără stareţ”, arătând astfel motivul pentru care părăsea Schitul Orăşeni, ca să vină la Sihăstria Putnei în anul 1712. Aici va stăreţi 27 de ani, până la trecerea sa la cele veşnice în ziua de 23 aprilie 1783, sfintele sale moaşte fiind descoperite în anul 1990, alături de cele ale Sfinţilor Cuvioşi Paisie şi Natan.
Dintr-o vatră pustnicească, biserica a devenit cu timpul schit de călugări, iar către anul 1800, aici s-au nevoit maici până în perioada 1870, când, odată cu secularizarea lui Cuza, maicile au fost mutate la noua mănăstire de la Agafton. Din acea perioadă şi până în anul 2000, Schitul a devenit parohie, fiind cu timpul populat şi constituindu-se ca filie a parohiei ,,Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” din Cristeşti. Din anul 2000 a fost recunoscută ca parohie de sine stătătoare, numărând astăzi în jur de 110 familii în componenţa sa.
De dimensiuni mici, biserica impresionează prin simplitate şi eleganţă. Ea se compune din patru încăperi : altar, naos, pronaos şi pridvor, are formă de navă, iar acoperişul supraînălţat are streşina evazată, cunoscută sub numele de ,,poală moldovenească”. Planul construcţiei, aşa cum afirmă cercetătorii Titu Elian şi Ioana Cristache Panait, prezintă cea mai veche formă, „cu absida altarului poligonală, nedecroşată, cu trei laturi, plan ce derivă din casa ţărănească”. Alura zveltă este accentuată de brâul sculptat „în frânghie” ce o încinge de jur împrejur. Brâul prezintă o particularitate ce diferenţiază acest lăcaş de altele încadrate în acelaşi stil arhitectural : aici brâul nu este median, ci înconjoară locaşul la o treime distanţă de consolele pe care se sprijină acoperişul.
Deşi căptuşită în interior cu scândură, se remarcă acoladele măiestrit sculptate ale arcadelor peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos, precum şi sistemul de boltire cu o interesantă îmbinare de fâşii curbe şi calote. Catapeteasma prezintă stâlpii împodobiţi cu lujeri, cu frunze de stejar şi multe ornamente florale, iar pictura în stil bizantin, cu influenţe slave, veche de 400 de ani, semnată „Varlaam monahul, 1614, septembrie” dezvăluie o podoabă de artă lucrată cu măiestrie şi originalitate, în pulbere de aur de origine rusă. Tehnica picturii catapetesmei a fost una deosebită, folosind culori naturale şi pline de viaţă asociate unui registru iconografic unicat şi mai mult decât sugestiv unui loc pustnicesc, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai preţioasă piesă a ansamblului arhitectural parohial din Schit Orăşeni.
Denumirea satului Schit Orăşeni sau ,,Maici”, cum i se mai spune, vine de la apropierea de oraşul sau târgul de odinioară al Botoşanilor, dar şi datorită faptului că aici au activat în ultima perioadă de timp, până la popularea satului, mai mult maici decât călugări. În jurul bisericii se află vechiul cimitir al Schitului de odinioară în care sunt îngropaţi în jur de 250 de călugări şi maici, mulţi dintre ei fiind pustnici sau sihaştri care trăiau în singurătate şi rugăciune continuă, ale căror nume se păstrează în pomelnicele vechi ctitoriceşti. Biserica posedă multe obiecte de valoare artistică şi istorică, dintre care amintim în mod special icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi o raclă care adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Sila, ocrotitorul acestui locaș, aduse în ziua de 6 august 2013 de la Sihăstria Putnei, icoane vechi, obiecte liturgice, cărţi în chirilică sau slavonă şi piese vestimentare bisericeşti.
În perioada anilor 2001-2014 biserica a fost restaurată din temelie, luând naștere un adevărat complex parohial, lucrat de meșteri bucovineni în lemn, prin construirea în imediata apropiere a bisericii a următoarelor edificii : casa parohială, clopotniţa, muzeul parohial „Chilia pustnicilor” cu o colecţie muzeală de nepreţuit, portalul şi gardul din bârne în stil tradiţional pe o lungime de 100 m, un aghiazmatar, o troiţă monument, un praznicar folosit şi ca altar de vară, Casa de oaspeţi „Sfântul Cuvios Sila” şi un Paraclis închinat Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei, construcţii care au adus un plus de frumuseţe, de originalitate şi aspect tradiţional unui loc care păstrează în el farmecul istoriei şi liniştea pustiei.
Biserica din Schit Orăşeni este încadrată oficial în Lista monumentelor istorice la poziţia 07.B.168/91, fiind singura biserică parohială cu hramul ,,Schimbarea la Faţă a Domnului” din Protopopiatul Botoşani, printre puţinele biserici parohiale din ţară care a fost mai întâi schit de sihaştri ruşi cu o asemenea istorie în spate şi mai ales o „preafrumoasă pustie” botoşăneană care a odrăslit pe Sfântul Cuvios Sila, al treielea sfânt de pe aceste meleaguri, alături de Sfinţii Ioan Iacob Hozevitul şi Onufrie de la Vorona.
În această obşte monahală au fost închinoviate, după anul 1800, surorile mamei lui Eminescu – Sofia, Fevronia şi Olimpiada Iuraşcu, care au plecat în anul 1814 la mănăstirea Agafton, Olimpiada devenind apoi şi stareţă, conform istoricului mănăstirii Agafton alcătuit de protoiereul Alexandru H. Simionescu, iar după spusele istoricului Ştefan Ciubotaru, în obştea din Schit Orăşeni au fost călugărite fete din familiile boiereşti botoşănene Arapu, Mavromati şi Foti.
Acest loc binecuvântat aduce astfel tuturor celor care vor trece pe aici un bun prilej de a gusta puţin din dulceaţa credinţei curate şi sfinte pe care străbunii noştri ne-au transmis-o, un moment desprins din istoria neamului nostru şi o clipă din veşnicia de dincolo de mormânt alături de cei care şi-au făcut din slujirea lui Dumnezeu un scop al vieţii. Schitul Orăşeni rămâne acel loc pământesc de unde începe cerul, care te copleşeşte cu starea de pace din bătrâna bisericuţă de lemn şi dăruieşte în suflet celor ce-i trec pragul binecuvântarea cerească a tuturor schimnicilor rugători ai acestui tărâm.
Dumnezeu să-i scrie în Cartea vieţii pe toţi ctitorii, binefăcătorii şi miluitorii acestui sfânt locaş şi să facă ca amintirea acestui loc minunat să nu se piardă niciodată, ci să fie mereu vie, pentru osteneala şi jertfa celor care au pustnicit aici.
sursa: https://schitoraseni.mmb.ro/14365-scurt-istoric
