Dascălii nevaccinați ar putea fi testați înainte de a intra la ore. Ministrul Educației a declarat că, în acest moment, au loc mai multe discuții la Ministerul Sănătății cu privire la acest lucru, în vederea întoarcerii tuturor copiilor în bănci începând din toamnă.
”Dacă cei care au competență în domeniul sanitar vor prezenta avantaje nete, este posibil să se introducă și măsuri care privesc testarea personalului din școli. Întotdeauna pledez pentru prezentarea de argumente cu multă perseverență și cu competență asigurată de personalul medical. Pentru ca și aceia dintre colegii noștri care nu au înțeles încă importanța vaccinării pentru ei înșiși și pentru întreg sistemul de educație, să poată înțelege acest lucru. Nu sunt un adept al obligativității, dar avem aceste discuții cu Ministerul Sănătății. Facem cu toții tot ce putem mai bine și ce stă în dreptul nostru pentru a promova importanța și necesitatea vaccinării”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Sursa: antena3