Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit ascunse, în cala unui autocar şi în bagajul şoferului, 240 de kilograme de tutun aromatizat pentru narghilea şi 2800 de țigarete cu timbru de acciză Republica Moldova, potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
În data de 22 iulie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, conducând un autocar, înmatriculat în R Moldova, cetățeanul român T.D., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi.
Pentru valorificarea unor informaţii poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia, a fost descoperită ascunsă, în cala autocarului, deasupra roţii dreapta spate şi în bagajele personale ale bărbatului cantitatea de 240 de kilograme tutun pentru narghilea şi 2800 de țigări cu timbru de acciză Republica Moldova, mai precizează sursa citată.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite, în valoare de 18.689 de lei, și sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
Erau tigaretele lui Laurentiu din strada Maramures numarul 8 din Botosani? Nuuuu… el si le aduce singur cu busul BT15ANM sau jeepul BT08YWJ. Si pe el nu-l prinde nimeni.