Un apartament din Botoșani a fost cuprins de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă. Mai multe persoane au fost evacuate. Printre acestea se numără și copii.
Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Aleea Primaverii din municipiul Botoșani. La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, trei autospeciale cu apă și spumă, autoplatforma de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu, la sosirea forțelor de intervenție, ardeau cu flacără și degajari mari de fum mai multe materiale depozitate în balcon, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul apartament.
„Au fost evacuate cinci persoane, dintre care doi copii de la etajul IV. Ceilalți locatari s-au autoevacuat. Nu au existat persoane care sa aibă nevoie de îngrijiri medicale. În momentul izbucnirii incendiului, proprietarul era în casa. Dormea. A fost trezit de vecini. O femeie a suferit un atac de panica și primește îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ”, a precizat Dorina Lupu.
La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanta Botoşani. Intervenția a fost finalizata la 2.30, iar pompierii au stabilit drept cauză probabilă de producere a incendiului fumatul în locuri nepermise.