O mămică din Botoșani a transmis un mesaj emoționant, luni, după afișarea rezultatelor la examenul de Bacalaureat. Ana Maria Prisacaru susține că nici nu și-a dorit ca fiica sa să obțină 10 la acest examen din mai multe considerente. Povestea de viață a copilei sale nu este deloc una ca-n basme, dar modul în care atât ea, cât și întreaga familie a luptat cu problemele este un adevărat exemplu de putere și pozitivitate.
„Eu n-am vrut 10 la BAC ! Probabil ca deruteaza, dar eu chiar n-am vrut 10 la BAC. Si nu, nu pentru ca as fi vreo ,,vulpe ,, care spune cu obida ca-s strugurii acri, ci pentru ca nu ar fi fost corect sa pretind asta”, așa își începe mesajul Ana Maria Prisacaru.
Copilul său era în clasa a III-a când a fost diagnosticat cu autism, iar de atunci totul a luat o altă întorsătură.„Chiar daca am ascuns-o, suferinta noastra l-a maturizat devreme. A ales sa invete, sa nu ne faca si el ,, probleme ,, . A inteles, fara sa-i spunem sau sa-l constrangem, ca e nevoie sa se sacrifice. Ceea ce s-a si intamplat, pentru ca, tot ce a insemnat lumina unei zile, s-a redus la terapie. Ani de zile.. iar noi… eram doar doi..Copilul nostru a fost (si inca este) cuminte, cu multi prieteni adunati de prin carti, prea docil in comparatie cu mine cel putin, care eram razvratirea intruchipata la varsta lui. Copilul nostru ni se aseamana : n-am iubit si inteles niciodata stiintele exacte, pur si simplu creierul meu nu a fost programat pentru acestea. Copilul nostru e dotat cu inteligenta, atata vreme cat putem conversa cu el, la un nivel academic, abordand subiecte din diverse domenii, este capabil sa ia decizii, sa argumenteze, sa se descurce de unul singur, dovedind abilitati de autonomie personala. Copilului nostru nu-i pot pretinde sa fie de 10 atat timp cat nici eu n-am fost. Si nu din cauza ca nu m-a inzestrat Dumnezeu cu minte ci pentru ca, pe parcursul adolescentei, a trebuit sa muncesc, sa fac menaj, sa fiu bona, pentru a termina un liceu. Iar facultatea, mult mai tarziu, cu pruncii pe picioare…”, povestește mămica.
Cadru didactic, femeia povestește că de multe ori activitatea sa la catedră a determinat-o să-și treacă copilul pe planul secund, dar „nu din neglijenta, ci din neputinta”.
Nu poate spune că are un copil răsfățat pentru că a trăit în condiții modeste, într-o garsonieră prin Parcul Tineretului, făcând naveta în ultimii 2 ani de zile si avand grija sa nu fie „cheltuitoare astfel incat sa ne ramana suficiente resurse pentru terapie si nevoile impuse de aceasta”.
„Copilul nostru a dat dovada mereu de altruism si empatie, oferindu-ne un umar pe care sa plangem, un brat pe care sa-l strangem, o imbratisare in care ne-am aflat mangaierea si bucurii din care sa ne luam puterea de a merge mai departe. Copilul nostru va fi un parinte bun si stiu asta din grija si dragostea cu care isi priveste surorile. Copilul nostru a demonstrat ca este autodidact, invatand in ultima vreme mai mult singur, date fiind conditiile de online, pe care nu toti dascalii le-au luat in serios. Pentru cei care au facut-o, toata consideratia noastra. Copilul nostru va reusi in viata, dincolo de toate aceste note, pentru că s-a invatat sa munceasca cinstit si sa se bucure modest, de rezultatele eforturilor ei. In spatele notelor, sunt povesti de viata stiute ori nestiute pe care adesea, le ignoram. Nimeni nu se naste bun la orice asa cum nimeni nu vine in lume , fara sa fie bun la nimic. N-ar fi fost nici etic si nici moral sa am asteptari nerealiste, nefundamentate, sa-mi reduc copilul la niste cifre, frumoase de altfel , exact asa cum este el. Ma bucura mai mult OMUL minunat care a devenit si pe care il iubim cu toata fiinta. De aceea n-am vrut 10 la BAC.. Dar asta nu ma impiedica sa-i felicit pe toti cei care l-au obtinut”, spune mămica.
Mesajul acesteia a devenit pur și simplu viral, mulți părinți regăsindu-se în cuvintele ei, iar alții pur și simplu au apreciat povestea emoționantă a acestei familii.
FOTO Elita Botoșaniului! Ei sunt elevii de 10 la Bacalaureat