Performanță! Botoșaniul și încă un județ, cu cele mai multe medii de 10 la Bacalaureat pe țară

Județul Botoșani, alături de județul Iași, au cele mai multe note de 10 obținute la examenul de Bacalaureat din această sesiune, în afară de capitala București. În cele două județe sunt câte șapte medii de 10. Clujul, de exemplu, care în anii anteriori deținea recordul la medii de 10, acum are doar 3 elevi cu notă maximă. Bucureștiul are 21 de medii de 10.

Promovabilitatea la nivelul județului este de 66,5% față de 63,1% cât a fost anul trecut, potrivit datelor prezentate de Inspectoratul Școlar Județean. Din cei 2692 de candidați prezenți la examen, 902 au fost respinși și 1790 reușiți.

Astfel, 174 de candidați au note între 6 și 6.49, 181 între 6,5 și 6,99, 211 între 7 și 7,49, 233 au note între 7,5 și 7,99, 278 între 8 și 8,49, 285 între 8,5 și 8,99, 274 între 9 și 9,49 iar 144 au note între 9,5 și 9,99.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea: 38 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 85 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului(Matematică – 33 / Istorie – 52); ­­186 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise, mai informează ISJ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *