Scandal la stână! Un botoșănean l-a luat la bătaie pe un cioban pentru că nu l-a plătit pentru munca depusă

Foto: Arhiva

Un botoșănean l-a luat la bătaie pe un cioban din Suceava pentru că nu l-a plătit pentru munca depusă. Scandalul a avut loc miercuri, în comuna suceveană Bosanci. Vasile Miron, de 52 de ani, din comuna George Enescu, a mers la stâna lui Constantin Curic, de 46 de ani, din Bosanci, în zona denumită popular ” La Parțîc”, unde a lucrat ca cioban aproximativ 6 luni de zile, pentru a-i cere salariul.

Între aceștia a pornit un conflict, în urma căruia și-au aplicat lovituri reciproc și și-au adresat injurii și amenințări cu acte de violență. La fața locului au fost chemați polițiștii, dar chiar și în prezența oamenilor legii, botoșăneanul era recalcitrant.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”lovirea sau alte violenţe”, iar  Miron Vasile a fost sancționat contravențional conform legii 61/1991 cu amendă 200 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *