Agentul de poliție Horațiu Drăgan de la Brigada Autostrăzi și alți colegi ai săi au fost mituiți cu 12.000 de euro, dar niciunul dintre aceștia nu a vrut să accepte impresionanta sumă. Bărbatul de 30 de ani, care s-a alăturat în 2016 Brigăzii Autostrăzi, a povestit întregul episod.
Ni s-a dat prin stație în consemn un autoturism, în care ar fi o persoană care a furat 100.000 de euro din Arad. Eu cu colegul eram pe tronsonul din județul Alba, alți doi colegi pe tronsonul din Deva. Ei au identificat mașina, au oprit-o, i-au întrebat pe șofer și pasager dacă are bani , a spus că nu. Cei doi au fost duși la secție, unde am mers și noi. Acolo, la percheziția corporală asupra pasagerului s-au găsit foarte mulți bani.
Înainte de controlul corporal, pasagerul a încercat să ne ofere bani. În mașină, unul din colegii din Hunedoara a reușit să îl înregistreze pe acesta în timp ce spunea că ne dă 12.000 de euro ca să nu spunem că l-am prins. Am anunțat șefii și am urmat pașii în astfel de situații”, a povestit Horațiu Drăgan, pentru Ora de Mediaș.
Polițistul a spus că ”demnitatea și onoarea” l-au împiedicat să accepte mita considerabilă. Respingerea șpăgii este o obișnuință în rândul colegilor lui Horațiu Drăgan, după cum a spus acesta.
”Este exclus așa ceva. Să fii polițist înseamnă demnitate și onoare, facem meseria aceasta și apărăm legea. Cum să accepți mită? Am colegi care au denunțat oferirea a 200 de lei, a 500 de lei. Vrem să ne facem meseria corect”, a mai afirmat polițistul pentru sursa citată anterior.
Sursa: Antena3.ro