Un polițist din Botoșani a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava pentru corupere sexuală a minorilor. Decizia a fost luată pe 23 iunie, când instanța a decis să îi reducă pedeapsa lui Romică Gorgan. Fost agent șef de poliție în comuna Vârfu Câmpului, în primă instanță, Gorgan a fost condamnat la 200 de zile de amendă, dar magistrații i-au redus suma la 120 de zile amendă de câte 50 lei, adică va trebui să plătească 6.000 lei amendă. De asemenea, el va trebui să plătească daune unui minor de 5.000 lei în loc de 20.000 lei cum era în primă instanță.
„Reduce pedeapsa la care fost condamnat inculpatul Gorgan Romică sub aspectul infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. (4) Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, de la 200 de zile amendă a câte 50 lei pe zi, rezultând o pedeapsă de 10.000 lei amendă penală, la 120 zile amendă a câte 50 lei pe zi, rezultând o pedeapsă de 6.000 lei amendă penală. Reduce cuantumul daunelor morale pe care inculpatul Gorgan Romică este obligat să le plătească părţii civile Anonimizat 1 de la 20.000 lei la 5.000 lei”, se arată în decizia instanței.
Acesta i-ar fi arătat organul sexual fiului unei vecine de-a sa și i-ar fi spus în nenumărate rânduri că vrea să îi cucerească mama. Totul s-ar fi petrecut în vara anului 2013.
„[…] în timp ce urca „de la vecina Andronic Adriana” la apartamentul său, s-a întâlnit pe casa scărilor cu „poliţistul Gorgan Romică”, pe care îl cunoaşte, deoarece sunt vecini. Acesta din urmă l-a oprit şi i-a adresat întrebarea „Vrei să-ţi arăt cocoşelul grăsan” în timp ce arăta cu degetul spre şliţul pantalonilor. Minorul declară că a răspuns negativ, însă, cu toate acestea „Gorgan Romică şi-a dat pantalonii jos şi şi-a scuturat organele genitale”, după care s-a întors la vecina la care se afla mama sa şi-a povestit ce se întâmplase”, se arată în rechizitoriu.
Totodată, polițistul ar fi avut un limbaj pornografic atunci când se întâlnea cu copilul și îi cerea să îl salute „bărbătește”, folosind cuvinte indecente.