Numărul botoșănenilor care aleg să se imunizeze anti COVID-19 a scăzut în ultima perioadă, motiv pentru care Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani împreună cu medicii coordonatori din centrele de vaccinare au decis reducerea programului de activitate. Cu excepția centrului de vaccinare de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, unde adresabilitatea este foarte mare, în toate celelalte zone de vaccinare s-a redus programul. Unele au activitate de la 08.00 la 14.00, altele de la 10.00 la 16.00.
„În ultima perioadă a mai scăzut numărul de persoane care se vaccinează cu prima doză, dar și perioada în care au fost aceste campanii de vaccinare, cu maratoane fără programare, am ajuns la un număr de 54.000 de persoane care s-au vaccinat cu prima doză și avem în jur de 45.000 de persoane care au primit și a doua doză sau au primit vaccinul cu doza unică”, susține directorul DSP Botoșani, Monica Adăscăliței.
Un număr de 36 de medici de familie sunt implicați în campania de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul județului Botoșani. Până acum, numai prin intermediul cabinetelor medicilor de familie și al caravanelor din mai multe localități s-au vaccinat 4.500 de persoane. Directorul DSP Botoșani se așteaptă ca în perioada următoare adresabilitatea către centrele de imunizare să crească având în vedere că este vremea concediilor, iar mulți dintre botoșănenii plecați în străinătate la muncă se întorc acasă, în special în luna august.
„Sperăm, în perioada următoare, fiind perioada concediilor, în care în țară se vor întoarce mai mulți români, mai ales în luna august, care au cetățenie română și care au încă buletin din județul Botoșani să se vaccineze în luna august în județ”, susține Monica Adăscăliței.
Doliu! A murit un cunoscut și apreciat medic din Botoșani. A fost găsit spânzurat
pai este normal sa scada numarul celor vaccinati…fara mici si fara bere…ce pandemie este asta?