Botoșăneanul de 37 de ani care a fost săltat de acasă de procurorii DIICOT a fost arestat preventiv în baza unui mandat emis, joi, de magistrații Tribunalului Constanța. El se numește Andrei Bîrsănescu și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de pornografie infantilă și șantaj.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. de la Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat, miercuri, o percheziție domiciliară, în judeţul Botoșani, la imobilul unui bărbat, de 37 de ani, bănuit de pornografie infantilă și șantaj.
Din cercetări a reieșit că bărbatul, din zona Ștefănești, ar fi contactat o minoră, prin intermediul unei rețele de socializare şi i-ar fi solicitat fotografii și înregistrări video, în care să fie înfățişată în ipostaze cu caracter pornografic.
Totodată, bărbatul în cauză ar fi solicitat, în continuare, fotografii şi înregistrări cu caracter pornografic, prin folosirea de amenințări cu divulgarea imaginilor. În urma percheziției, au fost ridicate mai multe dispozitive de stocare a datelor.
FOTO Percheziții la Botoșani! Un bărbat a fost reținut pentru pornografie infantilă și șantaj
Solutia pe scurt: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Bîrsănescu Andrei, (………..), pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 iunie 2021 şi până la data de 16 iulie 2021 inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpatul Bîrsănescu Andrei de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a măsurii preventive a controlului judiciar.