În perioada 3 iunie – 6 iunie 2021, Muzeul Judeţean Botoşani organizează manifestările prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga. Activitățile culturale vor începe joi, 3 iunie 2021, ora 13.00, la Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani. Vor avea loc depuneri de flori la bustul istoricului din incinta Muzeului de Istorie, urmat de simpozionul Nicolae Iorga – personalitate renascentistă. Susţin intervenţii: Gheorghe Median; Dan Prodan; Sergiu Balanovici; George Arhip. În aceeași zi are loc lansarea volumelor: Din colecţia Casei Memoriale „Nicolae Iorga” Botoşani. Catalogul operelor istoricului (1892-1940) şi Nicolae Iorga – o bibliografie (1965-2020) – autor: George Arhip; prezintă: Gheorghe Median şi Sergiu Balanovici și vor fi prezentanți laureaţii botoşăneni ai Premiului Naţional „Nicolae Iorga”. Cu acest prilej, se vor decerna diplome de excelenţă -150 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga, urmând ca ziua să se încheie cu un moment artistic susţinut de tineri din Corul Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” Botoşani, coordonator: Gheorghe Bulboacă.
Vineri, 4 iunie 2021, ora 11.00, la Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani are loc conferinţă susţinută on-line de prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga; vernisajul expoziţiei de carte Nicolae Iorga – omul şi opera- prezintă: Sergiu Balanovici; Dan Prodan; George Arhip; fragmente din opera lui Nicolae Iorga în lectura acad. Andrei Pippidi (audiţii)
Sâmbătă, 5 iunie 2021 și duminică, 6 iunie 2021, între orele 09.00-16.00, Casa Memorială „Nicolae Iorga” Botosani: are loc vizitarea gratuită a expoziţiilor de bază şi temporară; Nicolae Iorga – conferinţe radiofonice (audiţii) Manifestările sunt organizate în parteneriat cu Parohia „Sf. Ioan Botezãtorul” Botoşani şi Cercul Militar Botoşani