Acțiune inedită de vaccinare, la sfârșitul acestei săptămâni, în municipiul Botoșani. Consiliul Județean inițiază un maraton de vaccinare ”Un vaccin, o vizită la muzeu”, unde toți botoșănenii care se vor imuniza, de vineri până duminică seară, vor putea vizita gratuit Muzeul Județean de Istorie. Doina Federovici, președintele CJ, își exprimă convingerea că această campanie va fi un succes și că va contribui la creșterea ratei de vaccinare pe municipiul Botoșani și în județul Botoșani” în vederea revenirii cât mai repede la o viață normală”.
”Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă din punct de vedere sanitar și toate eforturile noastre se îndreaptă acum spre a lăsa în urmă această perioadă nefastă, i-aș putea spune. Specialiștii spun că vaccinarea reprezintă singura șansă pentru stoparea pandemiei COVID 19. Din acest motiv, Consiliul Județean se alătură eforturilor depuse de toate celelalte instituții ale statului și inițiază un maraton de vaccinare la sfârșitul acestei săptămăni, ”Un vaccin, o vizită la muzeu”. Astfel, cu sprijinul Instituției Prefectului, a Primăriei Botoșani și a Direcției de Sănătate Publică și nu în ultimul rând cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, vom demara această campanie la sfârșitul săptămânii, pe Pietonalul Unirii, în fața Muzeului Județean de Istorie. Acțiunea va începe vineri ,la ora 12 și se va finaliza duminică seară, în jurul orei 20.00. Botoșănenii care se vor vaccina, pe baza adeverinței pe care o primesc, vor intra gratuit la Muzeul Județean de Istorie pe parcursul celor trei zile”, a precizat Doina Federovici.
Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a declarat că în această perioadă trebuie să existe solidaritate în vederea promovării acestei campanii de vaccinare, astfel încât rata de vaccinare să crească.
”Astăzi stăm toți la aceeași masă și ne dăm seama că avem nevoie de solidaritate și aveam nevoie de dvs. în ceea ce privește promovarea acestei campanii de vaccinare. Asta nu înseamnă că ne vom opri aici, este numai un punct în ceea ce înseamnă campania de vaccinare maratonul din fața muzeului”, a spus prefectul Dan Nechifor.
Botoșănenii se vor imuniza fără programare, doar pe baza buletinului, cu serul Pfizer și Johnson & Johnson.