Echipa mobilă a Direcției de Sănătate Publică Botoșani s-a deplasat, marți, la Colegiul Național Mihai Eminescu (CNME) din Botoșani, primul liceu din județ în care elevii cu vârsta de peste 16 ani au fost imunizați. Directorul Direcției de Sănătate Publică, Monica Adăscăliței, a declarat că zeci de solicitări de imunizare au fost primite din partea elevilor din această unitate de învățământ. Vaccinarea a avut loc în cabinetul școlar, iar adolescenților le-a fost administrat vaccinul Pfizer.
”Astăzi este primul colegiu din Județul Botoșani care începe vaccinarea la copiii peste 16 ani, cu acordul părinților. Sunt mulți copii care s-au vaccinat cu părinții în centrele fixe, dar activitatea de astăzi este prima din județul Botoșani unde vaccvinarea se desfășoară într-o unitate de învățământ. Aștepăm cereri și de la celelalte licee”, a declarat Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani.
Directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani a declarat că 30 de elevi au cerut să se vaccineze împotriva noului coronavirus.
”Sunt în total 30 de elevi care și-au exprimat dorința, printr-o adresă către conducerea școlii. iar eu m-am adresat Direcției de Sănătate Publică și chiar le mulțumesc pentru promptitudine, pentru că mi-au răspuns imediat, dându-ne această soluție, de a veni chiar în incinta școlii să vaccineze copii. Este un câștig, pentru că ei nu mai apelează la platforma națională ca să piardă timp pentru a fi programați, iar în al doilea rând se apropie examenele naționale iar copiii trebuie să fie pregătiți, să se protejeze pe ei, să protezeje familia și să fie prezenți la examen”, a afirmat directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani.
Elevii de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” s-au arătat încântați de ideea de a fi imunizați chiar în incinta școlii
”A fost bine. Am ales să mă vaccinez, pentru că mi s-a părut cea mai bună soluțioe în momentul de față. Așa am considerat eu”, a declarat un elev.