Un oraș din județul Botoșani se va înfrăți cu un oraș din Republica Moldova. Este vorba de orașul Flămânzi, care se va înfrăți cu orașul Codru, cu scopul obținerii de fonduri transfrontaliere. O delegație de trei consilieri locali din orașul moldovean care administrativ ține de Municipiul Chișinău a fost joi, 20 mai în vizită la Botoșani pentru a pregăti pașii, documentația și activitățile care urmează a se derula în acest sens. Discuțiile s-au axat pe proiectele care ar putea fi finanțate printr-un program transfrontalier.
”Dacă fondurile puse la dispoziție vor fi suficiente vom putea să colaborăm și să ne sprijinim reciproc pentru realizarea unor elemente de infrastructură educațională, medicală, având posibilitatea să inițiem și colborări ale mediilor de afaceri dintre cele două orașe.”, a declarat primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu.
La discuții a participat și prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor.
”Îi mulțumesc domnului primar pentru invitație și îi felicit pe cei care mediază astfel de înfrățiri pentru a atrage în Botoșani noi linii de finanțare.”, a fost și concluzia prefectului Dan Nechifor.
Orașul Codru are o populație de 15.000 de locuitori, cu o componență etnică de 85% români, 7,2% ruși, 5,6% ucraineni 0,8% bulgari și 0,5% găgăuzi. Orașul Flămânzi, de cealaltă parte, are peste 10.000 de locuitori, din care 90% s-au declarat la ultimul recensământ români.