Accident cu victime, miercuri, pe raza comunei Vlăsinești din județul Botoșani. Un tânăr de 22 de ani din comuna Vlăsinești, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal DC 14, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, condus de un tânăr de 28 de ani din aceeași localitate.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a doi minori, de 2 și 5 ani, pasageri în autoturism. Atât conducătorul autoturismului cât și conducătorul atelajului hipo au fost testați cu apratul alcooltest, rezultatele fiind negative.
”Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare coporală din culpă, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.