Un medic de familie din Botoșani cere vaccinarea obligatorie anti COVID 19: Dreptul de a alege, o mare greşeală

Medicul de familie Paul Șerban, care este și preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Botoşani, crede că vaccinarea anti COVID 19 trebuie să fie obligatorie. Acesta, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că „vaccinarea la cerere a fost o greşeală din partea autorităților.

Din punctul meu de vedere, faptul că s-a pus problema imunizării doar la simpla solicitare, deci dreptul de a alege, a fost o mare greşeală, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea forurilor europene şi mondiale, pentru că nu era vorba de a alege să îmi fac un vaccin oarecare, ci e vorba de un vaccin împotriva unei pandemii care a decimat milioane de oameni. Nu pot să ies în faţă şi să spun ‘Domnule, eu am dreptul meu, e pentru mine’. Care e dreptul tău? Dreptul tău este să te duci să te izolezi undeva, singur cuc, ca să nu mai vii în contact cu alţii, pentru că, dacă tu te-ai îmbolnăvit, ai împrăştiat boala peste tot. Şi, atunci, care e dreptul tău? Să îi îmbolnăveşti pe alţii? Sau e dreptul tău să participi la viaţa socială fiind în legitimă siguranţă? Care este?„, a spus Paul Şerban.

3 thoughts on “Un medic de familie din Botoșani cere vaccinarea obligatorie anti COVID 19: Dreptul de a alege, o mare greşeală

  1. Foarte mare dreptate are. Ia stati voi izolati si inchisi in casa, cei care aveti idei preconcepute si nu vreti sa va vaccinati! Din cauza voastra, ca nu facem „procentul”, stam si noi cu masca si cu restrictii. De fapt, sunteti niste ignoranti, fara un minim de raspundere si sunteti niste egoisti.

  2. EXACT! Te-ai vaccinat? De ce te mai temi? Nu vreau sa ma vaccinez, da? E libertatea mea! Dreptul meu! Tu, cel ce te temi, daca te-ai vaccinat înseamnă că nu voi mai face co-vid, nu? Atunci stai pe pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *