Zeci de sancțiuni au fost date la sfârșitul săptămânii de jandarmii botoșăneni, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol. Acțiunile de control s-au realizat în cooperare cu reprezentanții Comisariatului Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu și au vizat modul de respectare a ordinului comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, în ceea ce privește prohibiția pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial, în vigoare până la data de 7 iunie a.c., inclusiv, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Potrovit sursei citate, acțiunea de control, executată în câteva habitate piscicole naturale, respectiv Rai, Volovaț, Morișca, s-a finalizat cu aplicarea a 21 de sancțiuni contravenționale conform prevederilor O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, din care 14 amenzi însumând 5.400 de lei și 7 avertismente.