Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a anunțat luni, că aproximativ 30 de kilometri de drumuri județene vor fi asfaltați anul acesta cu bani din fondurile proprii. Lucrările de întreținere a drumurilor județene au fost scoase la licitație, iar luni urmau să fie depuse ofertele de constructori. Contractul va fi pe doi ani.
”Pot afirma cu tărie că, în ciuda tăierilor drastice făcute de guvernul PNL, Consiliul Județean va pune la dispoziția Direcției Județene de Drumuri și Poduri, din fondurile proprii , sumele necesare pentru a se turna covoare asfaltice pe aproximativ 30 km de drumuri județene”, a precizat Doina Federovici.
Astfel, anul acesta va intra în modernizare DJ 208 C Mesteacăn -Vorona (5,3 km), DJ292 Vorniceni-Săveni (15,75 km), DJ 298 Dumeni-Dragalina -(5,25 km) și DJ 208 D Bucecea limită cu județul Suveava, aproximativ 2 km.