Șoferul de 51 de ani, care a produs accidentul de vineri seară, de la intersecția Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Mihail Kogălniceanu, se întorcea de la biserică. Bărbatul ținuse post drastic, iar vineri a mers să se spovedească. A început să se simtă rău, dar a crezut că ajunge cu bine acasă. Nu a fost așa. I s-a făcut rău la volan, nu s-a mai putut concentra la drum, a ignorat indicatorul cu Cedează trecerea și a intrat cu mașina într-un alt autoturism care avea prioritate.
„Venea de la Biserica Vovidenia, postise câteva zile, ieri (n.r. sâmbătă) a tinut post mai drastic și a făcut hipoglicemie, avea 50 glicemia. I s-a făcut rău și a urcat așa la volan, a sperat că ajunge cu bine acasă”, ne-a declarat un cadru medical.
Totodată, bărbatul de 78 de ani, de pe trotuar, care a fost lovit de una dintre mașini după impact, era un om al străzii.
„Nici când e născut nu mai știe săracul. Mai avea niște lovituri la cap, de ieri dimineață, l-a împins cineva”, ne-a precizat aceeași sursă.
Accidentul rutier care a avut loc vineri seară, în municipiul Botoșani s-a soldat cu două victime. Un bărbat de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu, ajuns în intersecția cu Bulevardul Mihai Eminescu, nu a respectat semnificația indicatorului „Cedeaza trecerea” și a pătruns în intersecție. Astfel, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar dinspre strada Marchian înspre strada Nicolae Iorga.
În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat pe trotuar unde a acroșat un bărbat de 78 de ani, care se deplasa în calitate de pieton.