Moarte cumplită pentru un bărbat de 64 de ani. Acesta venise cu soția sa la cumpărături la un hipermarket din Botoșani, însă, imediat ce a ieșit cu coșul de cumpărături în parcare, i s-a făut rău și s-a prăbușit din picioare, în văzul celorlalți clienți. Căzătura a fost una puternică, bărbatul lovindu-se la cap.
Oamenii care au asistat la scenă au sunat imediat la 112 și au solicitat sprijinul cadrelor medicale. La fața locului au fost direcționate două echipaje medicale. Bărbatul se afla în stop cardio-respirator și s-au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor .făcute de cadrele medicale, bărbatul nu a mai putut fi salvat. El era cunoscut cu afecțiuni cardiace.