O fetiță de clasa a II-a din Tureac, comuna Tiha Bârgăului, a murit fulgerător după ce i s-a făcut rău acasă, în urmă cu 6 zile. Conform informațiilor oferite de către primarul comunei, copila a fost consultată de un medic, iar la scurt timp după asta, starea ei s-a înrăutățit și a murit acasă, scrie ObservatonBN.
Georgiana avea 9 ani și s-a stins joi, 11 martie. Aceasta a făcut un atac de panică și s-ar fi înecat cu vomă. Cel puțin asta sugerează autopsia. Medicul care a efectuat autopsia a observat că plămânii fetiței sunt afectați și a făcut un test Covid post-mortem, care a ieșit pozitiv.
„Seara s-a simțit din nou rău, așa că mama ei a vrut să cheme ambulanța. Fetița a văzut o autospecială ce trecea prin zonă, în drum spre un alt caz, și a făcut atac de panică. A căzut lată jos”, a declarat primarul comunei Tiha Bârgăului, Vasile Șut.
Potrivit directorului DSP, Anca Andrițoiu, nu se știe de unde ar fi putut lua virusul copila. Nu se știe dacă sunt cazuri de Covid în familie, întrucât aceasta refuză să se testeze. S-a dispus carantinarea membrilor familiei.