O mamă căreia i-a murit fătul nenăscut în spital a băgat ieri “în corzi” Maternitatea “Cuza Vodă”. Poliţiştii şi procurorii au descins ieri-dimineaţă la maternitate şi au făcut mai multe percheziţii în cabinetele unor medici şi asistenţi. Este pentru prima oară în Iaşi când autorităţile de forţă intră într-un spital la reclamaţia unui pacient. Şefii maternităţii s-au arătat deranjaţi de percheziţii. “În cursul zilei de astăzi, un desant de procurori au venit la Maternitate pentru a verifica evidenţele scrise, calculatoarele, inclusiv calculatorul meu personal, legat de cazul Leahu Manuela. La 36 de săptămâni de sarcină, s-a constatat decesul intrauterin al fătului. Moartea intrauterină a fătului este citată şi de maternităţile de la Paris, şi în cele de la Fălticeni”, a spus ieri, pe un ton revoltat, prof.univ.dr. Mircea Onofriescu.
Ieşeanca Manuela Leahu, în vârstă de 35 de ani, de profesie asistent medical la Spitalul “Sf. Spiridon”, spune că s-a chinuit timp de şapte ani să mai facă un copil, al treilea. Ea spune că problemele au apărut după 36 de săptămâni de sarcină, adică undeva pe la sfârşitul anului trecut.
“La 36 de săptămâni m-am prezentat la cabinetul doamnei doctor Holicov (n.r.- Monica Holicov) pentru controlul lunar, iar acolo, doamna doctor a depistat poziţia cordonului, care era pe canalul de naştere înaintea fătului. Fătul punea presiune cu umărul pe cordon, doamna doctor s-a speriat, a sunat la maternitate un coleg de-al dumneaei. Domnul doctor de atunci a spus că nu mă poate interna, pentru că nu am testul COVID. Am căzut de acord cu doamna doctor să facem testul COVID. Mi-a dat bilet de trimitere la Praxis. Am fost, am achitat, am făcut şi testul. A doua zi trebuia să mă prezint pentru internare şi pentru naştere, dacă era cazul, că dumneaei era de gardă. Ne-am prezentat la maternitate cu bagajul făcut, totul pentru naştere şi pentru internare, aveam bilet şi de la medicul de familie, de internare, inclusiv de la doamna doctor, tot dosarul. Mă consultă doamna doctor şi zice că poate ia fetiţa cordonul cu mânuţa şi eliberează canalul de naştere şi o să nasc natural, eu insistând să nasc prin cezariană. Am zis: cum să nasc natural când poziţia cordonului e procubitus. Dumneaei s-a ridicat şi a plecat… Pur şi simplu a plecat. Nu a mai zis nimic. M-a lăsat în triaj, acolo, singurică. Am mers la doamnele de la triaj, care au început să facă internarea mea, şi le-am zis să oprească internarea. Mi-a adus cartea de identitate. Domnişoara care era acolo şi făcea internarea mea m-a întrebat de ce nu m-a mai internat doamna doctor. Eu i-am zis: sunaţi-o dumneavoastră, că mie nu mi-a zis de ce. Am vorbit prin mesaje şi, la 38 de săptămâni, trebuia să mă văd iar cu dumneaei”, a povestit femeia.
Citeste mai mult pe Ziarul de Iasi