Mai mulți tineri care s-au adunat într-un apartament închiriat pe strada Săvenilor pentru o petrecere, s-au trezit cu jandarmii la ușă. S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, când nouă tineri s-au adunat în apartament pentru a sărbători ziua de naștere a unuia dintre ei. Au dat muzica la intensitate mare, însă prin zonă patrula un echipaj de jandarmi, care le-a oprit cheful.
”Muzica la intensitate mare, ce se auzea prin ferestrele deschise, a atras atenția unui echipaj de jandarmi, care a intervenit în scurt timp și a solicitat chiriașului să reducă volumul la un nivel potrivit orei târzii la care se aflau”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Potrivit sursei citate, organizatorul petrecerii a fost amendat cu 500 de lei pentru tulburarea liniștii locatarilor din zonă, iar toți cei care i-au fost alături au fost sancționați cu avertisment scris pentru participarea la o activitate de acest gen într-un spațiu închis, ceea ce contravine prevederilor legale privind măsurile luate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.
Jandarmii reamintesc cetățenilor că organizarea unor activități de divertisment în spații închise reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 la 10000 de lei, iar participarea la aceste petreceri cu amendă de la 500 la 2500 de lei.